Accabadora este romanul care a consacrat-o definitiv pe Michela Murgia în peisajul literar italian, fiind distins cu şapte premii importante, între care Premiul Campiello şi Premiul Mondello. A fost tradus în peste 20 de limbi, iar în Italia s-a vândut în peste 500 000 de mii de exemplare.
Maria Listru, a patra fată a unei văduve nevoiaşe, e înfiată de Tuşa Bonaria Urrai, femeie bătrână rămasă fără copii, croitoreasă în sat. Fetiţa creşte în preajma bătrânei, departe de viaţa aspră a sătenilor, dar descoperind treptat o lume plină de mistere de care mama ei adoptivă nu e deloc străină. E lumea satului Soreni din Sardinia, la mijlocul veacului trecut, o lume plină de semne tainice, în care alături de credinţă dăinuie încă vii eresuri din vremuri de demult, o lume în care viaţa şi moartea pot sta la aceeaşi masă, ca în familiile ce-şi aşteaptă morţii cu bucate în noaptea sărbătorii Tuturor Sfinţilor. Într-o asemenea noapte se arată misterul ce-nvăluie existenţa Bonariei Urrai: ea este o accabadora, o femeie care-i ajută să sfârşească pe cei aflaţi în pragul morţii. Când descoperă ea însăşi tulburătoarea taină, Maria fuge de-acasă, fuge chiar de pe insulă, stabilindu-se într-un oraş de la poalele Alpilor, pentru a nu se mai întoarce decât spre a asista înmărmurită la agonia fără sfârşit a accabadorei. Şi abia suferinţa ei, pe care o priveşte acum neputincioasă, o face să-nţeleagă ce rost avea Bonaria pe lume, ba chiar dă naştere ispitei surde de-a săvârşi pentru ea aceeaşi lucrare iubitoare.
Acabar înseamnă în spaniolă „a sfârşi“, şi el a dat în sardă substantivul accabadora, „cea care sfârşeşte“, cea care pune capăt agoniei. Pentru comunităţile tradiţionale din Sardinia, actul accabadorei nu reprezintă un asasinat, ci un gest de iubire şi milă, care ajută destinul sa se împlinească. După cum spune autoarea, ea este ultima mamă.