Va fi o mare surpriză: poeziile scrise de Alex. Leo Şerban dau, într-un fel, cheia alcătuirii lui sufleteşti: încăperile şi glasurile sale interioare erau înalt poetice.
O provincie sentimentală, ciclu scris la 25 de ani, are falduri mateine, răsfăţuri desuete risipite după voie de o baghetă ludică. Tonul este în răspăr şi în opoziţie cu toate vocile oficiale ale acelei vremi. Un an mai târziu, Aprilie orb şi, desigur, întunecat, dă seama de cruzimea lumii, filtrată estetic: după ce viaţa te face bucăţele, poezia te recompune din cioburi, într-un vitraliu. Dar gustul de cenuşă rămâne. În alte camere, alte glasuri de ieri (1986) e o ţesătură de voci lirice întinse pe pânzele unor mari pictori. Ultimele două părţi, Grădini (2005) şi Lispoeme (2010) sunt peisaje-stări, esenţe, ca viaţa dezbărată de coji inutile.
Poemele lui Alex. Leo Şerban sunt atinse de graţie: ce-a încercat a reuşit fără greş, fără efort. O carte minunată.
Ioana Pârvulescu
Poezia, nu-i așa, trebuie să fie rușinoasă și discretă, aș spune ca o fată mare, dacă nu ar fi considerată în același timp demodată și neseducătoare. Poezia trebuie să stea la locul ei, să aștepte să-i vină rîndul, poate în alt secol, în alte vremuri, cu alți oameni și alte obiceiuri. “Nu, nu se poate, înălțimea ta, că e prea rufoasă! Nu se cuvine să se arate în lume în halul în care e!...”, îi spunea prințului însuși tatăl Cenușăresei. Iar continuarea era: “fata se așeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn ce trăgea cîteva ocale, și încălță condurul, care- veni ca turnat”.
Cercul Poeților Apăruți își propune să le ofere poeziei și poeților condurul vizibilității, fără a-i deposeda de dragii lor saboți grei din lemn cu care se strecoară lent și obligatoriu discret prin meandrele contemporaneității. Alte camere, alte glasuri de ieri este mai mult decît un corp de texte, mai mult decît o țesătură de cuvinte. Această carte este o decizie, iar deciziile cînd se nasc sînt prin definiție definitive. Oricine o va citi va înțelege că pentru Leo a fi poet nu ar fi putut fi niciodată o meserie, o carte de vizită, ci o permanență, fie ea și ascunsă sau disimulată.
Svetlana Cârstean
Alex. Leo Șerban (1959 – 2011), critic de film, jurnalist, traducător și artist vizual, a debutat în 1976 cu un poem în engleză publicat în revista americană Chicago Review. A colaborat cu numeroase reviste românești (Secolul 20, Secolul 21, Contrapunct, România literară, Luceafărul, Litere, arte, idei, Caiete critice, Euphorion, Vatra, Balkon – Idea) și străine (Cover Magazine, SUA). A fost senior editor la revista Dilema Veche pînă în toamna anului 2009. A fost asistent universitar la catedra de limbi și literaturi străine a Universității București (1990-1991) și lector la catedra de comunicare audiovizuală a Academiei de Teatru și Film din București (1998-2000).
A făcut parte din numeroase jurii internaționale în cadrul unor expoziții de artă și festivaluri de film. A publicat următoarele cărți: Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele (Idea Design&Print, 2004, în colaborare cu Mihai Chirilov și Ștefan Bălan), Dietetica lui Robinson (Curtea Veche, 2006), De ce vedem filme. Et in Arcadia cinema (Polirom, 2006), 4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc (Polirom, 2009).