Are Cristian Bãdiliţã în poezie, ca şi în prozã, o anume graţioasã amabilitate, un aer de politeţe zâmbitoare, de bune maniere, de civilizatã acceptare a lumii ce-l înconjoarã. Rigoarea lui poeticã e prietenoasã faţã de public, imaginile (chiar şi cele întortocheate) nu sunt niciodatã agresive, ostile sau maliţioase. Dezinvolt în zugrãvire şi în discursul poetic, autorul pare sã vadã salvarea într-o bunãtate lipsitã de solemnitãţi. Bãdiliţã ştie sã accepte atât Apusul cât şi Rãsãritul, atât noul cât şi vechiul, atât rãdãcinile proprii, cât şi îndepãrtarea de ele.
Este acesta un mod dintre cele mai agreabile de a intra în lumea poeziei şi de a ne ghida şi pe noi într-acolo.
VIRGIL NEMOIANU