Casa Somnului

”The House of Sleep” („Casa somnului”, 1997) este romanul prin care Coe face pasul din categoria consacratilor in grupul select al maestrilor. In paginile lui palpita patru destine intrepatrunse si doua perioade care nu pot si nu vor sa se delimiteze. Ideea e incitanta, exploatarea ei – fara cusur. O universitate este transformata peste ani intr-o clinica pentru insomniaci ai carei pacienti sau medici sint studentii de odinioara. Locul se numeste Ashdown. Are o mohoreala victoriana si respira un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbasii din Chancery-ul lui Dickens si semnele de rau augur de pe linga Wuthering Heights. Intre zidurile sale traiesc, in trecut si in prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul riguros si vag dement care considera somnul o boala ce rontaie o treime din viata fiecaruia; narcoleptica Sarah Tudor, o fiinta fragila, dilematica, incapabila sa distinga intre vis si realitate; Robert Madison, prietenul sfisiat de iubiri nerostite si de drame identitare care-l trimit in cele din urma pe masa de operatie a unui chirurg specializat in schimbarile de sex; in fine, Terry Worth, cinefilul impatimit si insomniac care poate recunoaste orice actor in orice poza, fara a-si aminti in schimb de personalul medical cu care tocmai a stat de vorba. Asa arata cvartetul pe care isi sprijina Coe intreaga constructie.