„Andreea Esca este ştirea României. Sunt generaţii care au crescut cu ea în minte, pe ecranul ProTV. Însă o jurnalistă de ştiri profesionistă nu le vorbeşte oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricât ar fi de ataşantă, trebuie să rămână şi impersonală, să nu lase să se vadă prea mult dincolo de chip şi voce. În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi.“ (Cristian Tudor POPESCU)
„Când un om cu un contur public pronunţat îşi schimbă registrul de comunicare, lumea devine atentă şi curioasă. Andreea Esca îşi asumă riscurile şi, plecând de la microfonul ştirilor, se instalează în faţa computerului. Rezultatul e un autoportret din cuvinte. Ştim, e-adevărat, că autoportretul clasic presupune de obicei o strategie a avuabilului. Artistul îşi alege o postură convingătoare, iar noi, privitorii, îl vedem în primul rând cu ochii lui. Ce-am făcut când am tăcut e un portret atipic, şi asta nu doar fiindcă frazele ţin loc de culori. E atipic şi fiindcă Andreea Esca nu-şi falsifică amintirile şi viaţa. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-şi dea cu fard pe viaţă. Îşi păstrează anumite candori şi nu se sustrage nostalgiilor. Scrie neîmpovărată de propriul brand, ci înveselită de gândul că le poate spune şi altora poveşti despre copilărie, adolescenţă şi prima iubire.“ (Radu PARASCHIVESCU)