Prin Confesiunile unei măşti (1949), publicul japonez descoperă resursele literare ale romanului scris la persoana întâi, iar europenii descoperă un mare scriitor japonez.
Mishima se exprimă mărturisind. Tabloul care-l reprezintă pe Sfântul Sebastian străpuns de săgeţi îl urmăreşte pe adolescentul Kochan, alter ego al autorului, ca un ideal de frumuseţe în suferinţă. Anomalia din viaţa lui e că nu regăseşte idealul de frumuseţe în trupul femeii, ci în cel al bărbatului şi, în cele din urmă, într-un narcisim care îl sperie. Ieşirea din criză pare să fie frumoasa Sonoko, pe care vrea s-o iubească pentru a-şi dovedi normalitatea, dar nu e în stare. Nici războiul nu-i dă lui Kochan şansa să devină ceea ce-ar vrea: declară că suferă de pneumonie şi evită să devină martir, precum Sfântul Sebastian. Mishima pare să se întrebe dacă, în spatele măştii sale, există într-adevăr un sine. În fond, masca este el însuşi. Identitatea lui e paradoxală: homosexualitatea nu e decît o heterosexualitate inversată, narcisismul e semnul urii de sine, dorinţa de moarte e teama de sfârşit. „Sunt un complicat paradox inutil", scrie Mishima. „Acest roman este dovada psihologică a faptului.“