În ciuda apelului insistent la teorie, demersul lui Angelo Mitchievici este în primul rând istoric. El reia în amănunt, în acest prim volum, discuţiile din presa epocii şi dovedeşte astfel concret existenţa iniţială a unei „magme decadento-simboliste“, dar şi decantarea progresivă, mai ales după Primul Război Mondial, a simbolismului ca termen preferat, considerat mai substanţial şi mai fertil. Mi se pare cert însă că Angelo Mitchievici a vrut să demonstreze, şi cred că a reuşit magnific, faptul că această epocă, poate conceptual incertă, dar sigur importantă artistic, trebuie nu numai revalorificată astăzi, dar şi văzută la adevărata ei valoare, aceea de-a fi deschis din nou, după romantism, cultura română celei europene, chiar dacă deschiderea a fost una tardivă. Altfel spus, nu numai „neaoşismul“ trebuie acceptat ca un fapt de „creaţie românească“, ci şi aceste căutări, iniţial poate nesigure, precum decadentismul şi/sau simbolismul, pentru că au fost deschideri româneşti spre Europa.
Sorin Alexandrescu
Autor cu o certă înzestrare în câmpuri ştiinţifice convergente (istorie literară, istoria artelor, teoria literaturii, istoria culturii, comparatism literar şi cultural), Angelo Mitchievici oferă o cartografie detaliată a unui fenomen nu foarte mult frecventat de cercetările academice de la noi: decadentismul manifestat în contextul modernităţii româneşti. Decadentismul se dovedeşte o hârtie de turnesol foarte activă, un revelator care permite detectarea fără greş a amplasamentului unor autori în raport cu fenomenele modernizării societăţii româneşti. Astfel, atitudinea faţă de decadentism transcende perimetrul literaturii şi al artelor şi devine relevantă ca ideologie, ale cărei repercusiuni sunt detectabile într-un plan mai general.
Adriana Babeţi
Până la urmă, unde duce tot acest hăţiş de fire, unul mai „pitoresc şi mai melancolic“ decât altul? Decadenţa este recuperată, după o serie incredibil de nuanţată de disocieri, enumerări, descrieri şi treceri prin sitele criticii, ca un spaţiu bine definit. Un fel de teritoriu vast, aparent divers, dar în fond cu tradiţiile şi regulile lui stricte, cu amprenta lui specifică şi cu riscul manierizării, la fel ca oricare altul. Cine pătrunde în el e marcat definitiv şi definitoriu.
Ioana Pârvulescu