Scris în 1969 de Georges Perec (1936-1982), după regulile Oulipo, celebrul „subcomitet” al Colegiului de Patafizică, romanul “Dispariţia” este, cât se poate de literal, o carte fără „e”-uri. Din cele peste trei sute de pagini ale cărţii lipseşte cu desăvârşire, exceptând numele autorului, cea mai frecvent folosită literă a limbii franceze, confirmând încă o dată apetenţa lui Perec pentru alchimii lingvistice şi contorsionisme formale. Lipogramatica, de altfel, a fost una dintre artele practicate riguros de autorul vomului “Viaţa: manual de întrebuinţare”, premiat în 1978 cu Médicis; astfel, dacă în“Dispariţia” litera „e” lipseşte, în 1972 publica „Les revenentes”, în care „e”-ul este singura vocală folosită.
“Dispariţia”, tradusă în peste zece limbi, de fiecare dată respectând convenţia literei lipsă, este o carte-hibrid, ca mai toate specimenele literare ieşite din laboratorul Perec, artist care, pe lângă scris, a testat şi cinematografia experimentală. Parodie cu accente noir, întorsături de situaţie şi echilibristică de stil, toate acestea sunt dublate de straturi subtile în care este pusă voalat în discuţie însăşi formula textului şi constrângerile lipogramatice. Tradus în limba română de Şerban Foarţă, jucător „de categoerie grea” când vine vorba de experimente imposibile la prima vedere, romanul “Dispariţia” este, de la primul la ultimul rând, nu doar o provocare marca Perec, ci şi o demonstraţie ca la carte despre îmblânzirea limbii române.