Dmitri: genul cinic

Fara a face poezie conceptuala, Dmitri Miticov isi asuma in Dmitri: genul cinic riscul de a duce demersul poetic in zone extreme mizind pe intuitia ca in poezie e tot mai necesar dialogul cu un alt fel de sensibilitate.

Dmitri: genul cinic interogheaza automatisme de limbaj, conventii sociale si, in general, insista asupra fisurilor diferitelor discursuri suspecte. Vocea propusa ocupa aproape intreaga paleta de nuante dintre ironie si cinism.

Cerebral si sceptic, felul de a face poezie din Dmitri: genul cinic are, inainte de orice altceva, calitatea de a fi necesar.

„Hai sa stabilim un ax: sa zicem ca intr-o parte, cea a inimii, ar fi domeniul estetic in care inghesuim faptele si istoriile noastre. In partea cealalta, a actiunii, a fortei, ar fi domeniul etic. Ce face Dmitri Miticov este sa puna in centru Obiectul (iubire, frica, automatisme, limbaj, locuri comune, viata) si sa-l plimbe intre cele doua, creind iluzia apartenentei la fiecare dintre ele, pentru ca in final sa creeze o noua perspectiva – cea a cinismului, care rastoarna toate aparentele. Un spatiu de unde au fost izgonite metafora, ipocrizia, poetizarea fortata. Iti trebuie curaj pentru asta, ca sa nu mai vorbim de talent, mai ales ca acest nou unghi nu e deloc lipsit de lirism. Este o perspectiva kierkegaardiana, din care a disparut insa stadiul religiosului.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)