Cinci prieteni din Rio de Janeiro – Álvaro, Sílvio, Ribeiro, Neto şi Ciro – rememorează întâmplările importante pe care le-au trăit: petreceri, căsătorii, divorţuri, iubiri şi nostalgii.
Álvaro e un solitar ipohondru. Sílvio este prototipul drogatului care nu renunţă la dependenţa lui nici la bătrâneţe. Viaţa sexuală a lui Ribeiro a depins o bună perioadă de Viagra. Neto este bărbatul rafinat, soţul fidel până la moarte. Iar Ciro este Don Juanul invidiat de toţi, dar şi primul care moare, răpus de o boală nemiloasă.
Un roman în care erotismul se împleteşte cu melancolia şi resemnarea şi care vorbeşte, în fond, despre două teme esenţiale: Eros şi Thanatos.
Personajele Fernandei Torres se mişcă într-o lume crepusculară, din care au dispărut succesul profesional, realizările personale sau seninătatea. La finalul vieţii nu le aşteaptă decât un inventar de frustrări şi regrete.
Eram nebun după Ciro. El era cel mai bun dintre noi. Noi luam resturile de la ceea ce era pentru el. Femeile simţeau prezenţa lui chiar şi când erau cu spatele. După miros. Cum intra el, cum se întorceau ca nişte roboţei. Cele măritate, cele singure, logoditele şi debutantele. Iar Ciro era un învingător plăcut, plin de poveşti, inteligent, cititor compulsiv, romantic şi talentat până şi la cântat la vioară. Nimeni nu se compara cu el. Noi glumeam că el era rechinul, iar noi, peştii-pilot.