Frumoasele dezechilibre sunt poezie urbană.
Adică poezia celor care nu scriu poezie ci o trăiesc zi de zi în metrou, la birou sau pe pereţii oraşului. E poezia celor empatici, intuitivi, ce au o căutare neexprimată, cei ce merg discret în acelaşi pas cu mulţimea oraşului dar nu se confundă niciodată cu ea.
Poemele şi desenele din „Frumoasele dezechilibre” sunt o explorare în cuvinte şi în câteva culori simple a unor idei cu care este familiarizat orice om. Ideile alese, deşi reprezentative şi extrase din trăirea subiectivă a autorului, reprezintă concepte fără timp ce au existat din totdeauna. Astfel, teme ca „iubirea”, „singurătatea”, „cel ales”, „inutilitatea”, „rugăciunea” sunt transpuse într-o nouă formă pe hârtie.
O să vă întrebaţi, de ce mai e nevoie de încă o reprezentare a ideii de „iubire” în poezie şi în grafică? Răspunsul e simplu. Pentru că „Frumoasele dezechilibre” nu sunt grafică şi poezie ci sunt ideile însele. Poemele sunt o consemnare a ideilor pe parcursul unui drum de transformare a autorului, un fel de şir de firmituri lăsate în urma paşilor de Gretel pentru a nu pierde calea. Complementare, desenele sunt făcute într-o tehnică de „minim efort” acest lucru fiind, paradoxal, nu o îngrădire, ci o eliberare. Folosind o tehnică minimalistă de desen, autorul reprezintă conceptul „iubirii” şi cel al „frumuseţii” într-un mod cu totul nou folosind mai mult mintea decât mâna.
De ce titlul „Frumoasele dezechilibre”? Pentru că autorul defineşte „dragostea” şi starea de „cochetă frumuseţe” ca pe un dezechilibru. Un dezechilibru ce trebuie mai degrabă îmbrăţişat şi cultivat, decât tratat şi înlăturat.
Atât poezia cât şi desenele sunt procesul unei îndelungate şi intense sinteze.
„Mi-a luat aproape un an ca să aud versurile ei suficient de clar şi vreo lună şi un pic ca să le scriu şi să le desenez. Pentru tine, asta înseamnă 30 de minute de regăsire într-o lectură tihnită cu o limonadă şi o cafea într-o după-amiază leneşă de duminică.”