|
„Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi.“ (Motivaţia juriului Nobel 2009)
Gardul fabricii şi casele sunt înconjurate de zidurile oraşului, iar dincolo de acesta sunt lanurile unduitoare de grâu, nesfârşite, mărginite de Dunărea ce nu poate fi traversată decât sub tirul grănicerilor. Dacă lumea este doar o inimaginabilă şi apăsătoare înşiruire de închisori concentrice, în care-ţi ispăşeşti condamnarea pe viaţă, mai eşti, de fapt, în viaţă? Sau te amăgeşti mimând umanitatea într-un cotidian pe care nici frumuseţea inocentă a naturii nu-l poate lumina, când relaţiile dintre oameni sunt denaturate de suspiciune, când victimele nu pot să scape decât dacă devin, la rândul lor, vânători de oameni?
Răspunsurile pe care şi le dau la aceste întrebări obsedante, niciodată formulate explicit, îi împart pe actorii acestei lumi în două tabere. Însă şi unii, şi alţii trebuie să poarte măşti.
„O blană de vulpe în apartamentul profesoarei Adina devine un simbol al ameninţărilor unei Securităţi omniprezente pe când regimul începe deja să se clatine. În imagini expresive şi de o frumuseţe înfricoşătoare, Herta Müller reconstituie panorama crudă şi înspăimântătoare a dictaturii şi a unei societăţi distruse până la rădăcină. Decăderea oamenilor, ba chiar a unei întregi ţări, este redată aici până în cele mai mici detalii – în toată această suferinţă pare că natura însăşi trece de partea terorii. Încă de pe atunci vulpea era vânătorul este probabil cartea cea mai românească a acestei mari autoare de limbă germană.“ (Ernest WICHNER)
|
|