În fine, antologia de faţă este încă o încercare, alături de cele arătate mai sus, de a-i ura poetului „bună regăsire" cu ţara de origine, pe care a părăsit-o, constrâns de capriciile istoriei, acum mai bine de patru decenii. Nu ne rămâne decât să sperăm că şi această constrângere pur istorică, a individului, a generat, prin jocul destinului postum, o libertate literară, a materiei lirice: aceea de a „suna" bine pe limba română, pe care Oskar Pastior a îndrăgit-o atât de mult.
Antologia de faţă a încercat să cuprindă fazele cele mai diferite din creaţia lui Oskar Pastior. Totuşi, mai puţin documentate în antologie sunt poeziile din ultima perioadă a creaţiei sale, când, fiind acceptat în cercul parizian Oulipo, şi-a restrâns interesul aproape exclusiv asupra formelor autoimpuse.[...]
Dincolo de aventura estetică asumată a traducerilor, rămâne gestul - reparatoriu, am putea spune - de a reda publicului român pe acel poet german care a contribuit în cel mai înalt grad, în ultimele decenii, prin traduceri, ediţii sau eseuri, la promovarea literaturii române în ţările germanofone. Ar fi de amintit aici că, până acum, a apărut un singur volum de-al lui Pastior în limba română, 33 de poeme cu Petrarca, în traducerea Norei Iuga (Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000), un volum excelent, dar din păcate slab difuzat la vremea sa. În rest, în ultimii ani, numele poetului a început să redevină familiar oamenilor de litere din România mai ales datorită „Festivalului Internaţional de Poezie Oskar Pastior" de la Sibiu, iniţiat din 2006 de Literaturhaus Berlin, sub directoratul lui Ernest Wichner - festival care a reunit nume de răsunet din lirica europeană -, ca şi prin grija Hertei Müller, şi ea prezentă la Sibiu an de an, de a păstra vie memoria celui care i-a fost prieten drag, dar şi coleg de proiect literar; memoria celui pe care-l ipostaziase deja literar, prin personajul Leo Auberg din romanul Leagănul respiraţiei (Bucureşti, Humanitas, 2010).
(Gabriel H. Decuble)