„Barthes – Ultimul strigat”, titreaza Les Inrockuptibles, salutand apariţia pe 5 februarie 2009, la Editura Seuil, a Jurnal de deuil, la distanţa de 3 decenii de la ultima nota scrisa, in 15 septembrie 1979, şi de 29 de ani de la trecerea in nefiinţa a autorului, in martie 1980. „Cat timp trebuie sa treaca de la moartea autorului, se intreaba editorialistul de la Liberation, pentru a face publice scrierile sale intime?” Deloc retorica, intrebarea, şi asta fiindca François Wahl, prietenul şi ex-editorul lui Roland Barthes, a contestat violent publicarea ineditelor, pe motiv ca aceasta ar constitui un „derapaj” (chit ca apar cu acordul lui Michel Salzedo, fratele şi executorul testamentar al lui Barthes!), insemnarile postume ţinand de stricta intimitate a scriitorului. Nu este singura polemica din Franţa ultimilor ani privitoare la publicaţiile postume: seminarele lui Lacan, autobiografia lui Althusser, ineditele lui Foucault provoaca mania unora şi entuzisamul altora.
Redactat esenţialmente la Paris şi la Urt, intre 26 octombrie 1977 şi 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu conţine 330 de fişe, aşezate in ordine cronologica, titlul aparţinand lui Roland Barthes. „Avem un titlu, un act de nominalizare, remarca Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai incoace şi editorul care i-a ingrijit Oeuvres complètes, in 5 volume, la Seuil. In opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci de un proiect de scriitura in toata puterea cuvantului”. La randu-i, Maurice Nadeau, directorul de la Quinzaine litteraire, ţine sa nuanţeze: „Notaţia nu este inca o scriitura. Am putea doar sa ne imaginam ce ar fi putut ea deveni”. Şi unii şi alţii il considera mai degraba un fel de scriere-palimpsest: nu atat o „ciorna” a Camerei luminoase, cat arhiva unei carţi ce nu exista (romanul proiectat „Vita nova”, niciodata scris, dar din care va rezulta cursul sau pentru Collège de France, „La Préparation du roman”), in continuarea Fragmentelor dintr-un discurs indragostit. Asa sau altfel, chiar daca eventual e prea devreme pentru publicarea acestui text, in mod evident e prea tarziu pentru a-l ignora