No, Thank You

Într-o dimineață trecea ca de obicei printre șezlonguri. O fată era întinsă pe burtă și citea. Mulți oameni citeau pe plaja asta, fiecare câte o carte groasă în care să-și adâncească privirea. Fata citea serioasă și el s-a lăsat pe jos în dreptul ei. A început să-i arate cerceii, ea și-a ridicat capul, s-a uitat la el, s-a uitat la cercei și a zâmbit. No, thank you. El a insistat, îi ardea capul de atâta soare, nu mai avea putere să se ridice, s-ar fi lungit acolo și ar fi așteptat până când n-ar mai fi simțit nimic. I-a scos o pereche de cercei bleu și fata i-a privit pentru o clipă. I-a zâmbit iar, no, thank you, și și-a lăsat capul mai jos, aproape atingea cartea cu fruntea. Nici fata nu voia cerceii lui. A înțepenit acolo pe jos lângă ea și a început să repete singur: no, thank you, no, thank you, no, thank you. Asta era tot ce găsise pe insulă.