Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Coșul tău este gol.
      Comandă
      Oameni

      Oameni

      7.5 / 10 ( 8 voturi)
      Legare:
      Paperback
      Limba:
      Romana
      Data publicarii:
      2011
      Nr. pagini:
      102
      ISBN:
      9786068342313
      Dimensiuni: l: 11cm | H: 18cm
      Indisponibil
      Indisponibil
      Preț valabil exclusiv online!
      Împachetare cadou gratuită!
      Transport gratuit peste 150 de lei.
      Retur gratuit în 14 zile.
      Ai întrebări? Contactează-ne!
      Descriere

      Una dintre cele mai mari virtuţi scriitoriceşti este o frazare în care intenţia nu e făţişă, explicită. Altfel spus: autorul reuşeşte crearea unui întreg univers atât de firesc precum respiră. În ceea ce mă priveşte, nu încape nicio îndoială că volumul Oameni al lui Mihai Mateiu posedă această virtute. Pur şi simplu îi cred fiecare rând scris, îl cred pe cuvânt. Desigur, amândoi provenim din lumi similare, dar nu acest fapt conjunctural mă face să simt şi eu, asemenea autorului, însemnătatea ca atare a povestirilor de faţă, aceasta fiind acoperirea în aur a literaturii. (Bartis Attila)

      O colecţie de portrete puternice, luminate în mare măsură de aura unei izolări atent construite, o mână de oameni ajunşi cu toţii la câte-o experienţă limită, acesta e în câteva cuvinte nucleul volumului de debut al lui Mihai Mateiu. Un jurnalist de succes îşi descoperă nemulţumirea faţă de propria viaţă în urma unui interviu luat unui excentric. Un adolescent învaţă să vâneze cu arcul, dar e pus în faţa unui brutal atac surpriză. Un tip între două vârste e tulburat inexplicabil de o vizită la grădina zoologică. Un bărbat vorbeşte despre propria rutină de fier care a devenit cel mai important lucru din viaţa sa. Doi bătrânei au un secret şi îşi petrec viaţa uitându-se la televizor. Dincolo de aparenţa calmă a „oamenilor“ imaginaţi de Mihai Mateiu se cască hăuri neliniştitoare, frici nerostite, frustrări chinuitoare, obsesii şi dorinţe de nemărturisit. E vorba de o carte curajoasă, nu doar pentru că îţi trebuie curaj să debutezi cu un volum de povestiri de câteva zeci de pagini, ci mai ales pentru că Oameni propune o scriitură care sună altfel decât cea mai mare parte a prozei tinerilor scriitori în vogă. Limpezimea, concizia, precizia, acestea sunt principalele sale calităţi. (Rareş Moldovan)

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.
      Adaugă o recenzie
      Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.