Pe parcursul cărţii, autorul răspunde la întrebări punctuale (ce‑şi doresc copiii, de pildă) sau tratează concepte psihanalitice precum identificarea, schimbările de dispoziţie sau refugiul nevrotic în boală, făcând apel la propria experienţă clinică dar şi la studiile de caz ale contemporanilor săi.
***
Există oameni care trebuie să se certe mereu, a căror energie exuberantă trebuie să fie descărcată astfel, oameni pentru care viaţa pare că nu merită să fie trăită dacă se scurge prea lin. Aceştia sunt cei veşnic nemulţumiţi, care nu şi‑au atins idealurile din tinereţe, care nu şi‑au îndeplinit visurile. Ei îşi proiectează nemulţumirea şi confuzia interioară asupra tuturor experienţelor de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care par să fie atât de supraîncărcaţi emoţional; acesta este motivul care face ca intensitatea însufleţirii lor să fie de neînţeles pentru noi. Fiindcă este o realitate faptul că se înfurie din motive banale. Dar tocmai această intensitate a emoţiei demonstrează că în spatele acestor mici certuri se ascunde mai mult decât ar fi ei dispuşi să recunoască în mod normal, şi anume că cearta este alimentată de un izvor mai profund decât ceea ce se vede la suprafaţă.
Îndemnul de a munci îşi are originea în instinctul de autoconservare al umanităţii. Nu decurge din propriile nevoi, ci doar din nevoile celorlalţi. În aparenţă, cu toţii muncim pentru noi înşine, dar în realitate muncim întotdeauna pentru alţii. Cât de mic este numărul celor ce‑şi fac treaba cu bucurie şi bună dispoziţie! Cât de mulţi oameni dau frâu liber aversiunii pentru muncă prin intermediul unei aparente nemulţimiri faţă de profesia lor! Şi unde putem găsi, în zilele noastre, un om mulţumit de meseria lui?