Sertarul cu ura

Poezia Ancăi Zaharia e biografico-existenţială & cotidiană, directă şi sinceră cînd e existenţială şi dură, ironică sau la limitele disperării cînd e cotidiană (vezi întîlnirile cu cerşetorii, de exemplu).
Atît biograficul & existenţialul, cît şi cotidianul sînt pe două nivele, de două feluri: din prezent şi din trecut. Prezentul (braşovean) e cu cerşetori şi căutători prin tomberoane, trecutul e cu violenţe familiale (din Moldova lui Ştefan cel Mare), horror chiar şi pentru prezent („dar în moldova mea totul se poate întîmpla (…) eu cît am stat acolo credeam că așa este toată  lumea/și probabil de asta mă uitam numai la filme thriller și horror / pentru că-mi place realitate“). Exemple? Tatăl beţiv îşi terorizează/bate nevasta şi copilul cînd „are chef muşchii lui“. Unica dată cînd le ia ceva e de ziua lor de naştere (în aceeaşi zi), dar înainte să le dea marile cadouri (o pereche de chiloţi cu floricele mamei, şi „un biscuite expirat la copil“ – „că e ziua lor, la amândouă“).

Ca stare, Anca Zaharia ne poate aminti de strămoşul ei din Bacău, doar că Anca reuşeşte să se detaşeze de cele trăite (probabil), în textele ei realitatea pare văzută de un altul, de aceea acea stare modernistă md se îmbracă în straie postmoderne, combinate cu ironie (neagră, dar uneori şi în culorile unor fuste…) & sarcasm & …ură, ceea ce n-o să prea găsim la Bacovia, oricît l-am reciti.

În orice caz, poezia Ancăi-Elena Zaharia e dură şi directă, iar după ce o dezbraci (imaginar) de procedee & tehnici poţi vedea verdicte & concluzii tăioase & nemiloase: „fiecare punct negru e un răspuns/fiecare rid de la colțul gurii/e o întrebare/fiecare cută de grăsime de pe burtă/e o revoltă mută și apoi resemnare tristă“. Stări şi sentimente exprimate cu multă exactitate, ca-ntr-o strofă din poemul 59: „dacă nu apeși la timp/mori / dacă apeși mai devreme/cu o secundă/mori“. Un debut foarte tare. Lectură utilă şi… plăcută!  Mihail Vakulovski