Tu n-ai trait nimic

Speranta si suferinta, candoare si suspiciune, umor si deznadejde, narcoze si lacrimi sint ingredientele – universale – cu care se scrie aceasta poveste de dragoste atit de specifica totusi societatii romanesti. Fiind oglinda unei generatii, a celei foarte tinere, romanul Tu n-ai trait nimic inregistreaza in tuse alerte, dar foarte precise – expresie a ritmurilor existentiale care ne guverneaza viata – zbuciumul unui suflet inca imaculat, prins in mecanismul implacabil al maculei.

„Cum arata dosarul de urmarire al unei povesti de dragoste? Ei bine, nu exista nici o diferenta intre acesta si urmarirea unui criminal periculos, pentru ca nivelarea trece din planul stilistic in cel structural. Ba mai mult, asa cum dispare orice urma de umanitate din descrierea actiunilor celui urmarit, tot asa viata in sine capata forma vasului in care este turnata. Gabriel H. Decuble analizeaza tocmai stranietatea rezultata din ciocnirea vietii cu propria ei relatare functionareasca: actiunile eroului sau isi pierd aerul de normalitate, sint distorsionate ca intr-o oglinda a unui cabinet de curiozitati, tocmai pentru ca se vad inscrise in cadrul mai larg al inregistrarii lor de catre functionarii Castelului. In confruntarea Om-Stat, primul nu are nici o sansa.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)