Deşi avea o căpăţână mică şi turtită, a cărei capacitate craniană nu depăşea o mie de centimetri cubi (ceea ce-l situa între primii hominizi ce părăsiseră savanele africane şi talibanii ascunşi prin peşterile din Tora Bora), pe plan profesional lui Iulică îi mergea destul de bine. Fie că vindea jumătăţi de blugi prin obor, fie că o punea de-o alba-neagra la colţul străzii, se găseau zilnic oameni care să-i cadă în plasă. Însă şi mai mulţi îi cădeau în plasă soţiei rămasă singură acasă.
“Viața în cartier nu a fost niciodată mai amuzantă de atât. Citește și râzi!” (Cristina Nemerovschi)