„Îşi îndreptă privirea, agăţându-se ca de o ultimă speranţă, spre tânăra care continuase în tot acest răstimp să-şi citească, impasibilă, ziarul. De parcă tocmai asta ar fi aşteptat, ea îşi întrerupse lectura şi, ridicând spre el ochii, îi zâmbi complice. Pentru o clipă, se pomeni transportat într-al nouălea cer. Se fâstâci, roşi până în vârful urechilor şi răspunse cu un surâs neajutorat. Nu-i venea nicicum a crede că acel semn de funciară bunăvoinţă îi fusese adresat, într-adevăr, lui. Zâmbetul ei înflori, îi destinse figura altminteri atât de absentă, accentuându-i parcă, totuşi, cicatricea. Numai de n-ar începe şi ea să trăncănească, îşi zise, încercat de un gând alarmant. Îşi aminti brusc sloganul publicitar – „Nici nu bănuieşti cât de aproape poate fi fericirea!“ – şi, în acelaşi moment, în gura ei se arătă, dezvelit de zâmbetul tot mai larg, şiragul impecabil al unei danturi din viplă. Luciul metalic al acelui rânjet lugubru îi îngheţă sângele în vine. “
Gheorghe Săsărman