X, un tânăr de 21 de ani, o cunoaște pe Y, enigmatică, misterioasă și sofisticată. În scurt timp, X se îndrăgostește și Y devine centrul existenței lui. Își face planurile de viitor în funcție de ea, își dezamăgește părinții, joacă totul pe o carte… dar fata s-ar putea să nu fie ceea ce își imaginează X.
Y este o tânără dezamăgită în dragoste în momentul în care-l cunoaște pe X. Pentru o clipă, ea speră ca X să o facă să se îndrăgostească din nou. Dar o relație cu un început promițător se transformă brusc într-o cursă pentru răzbunare.
Povestea celor doi este redată atât din punctul de vedere al lui X, cât și al lui Y, cu un limbaj autentic și atractiv, care surprinde perfect dilemele și anxietatea noii generații din România de azi.
“E de-a dreptul hilar să vezi lucurile în retrospectivă. Cum eram eu atunci. Cum era ea. Cum gândeam eu. Ce gândea ea de fapt. Cum inima ei glaciară nu trăda căldura mâinii ei. Cum ochii ei priveau prin mine, iar vorbele ei explorau doar slăbiciunile mele. Minut după minut, oră după oră, zi după zi. Un plan perfect pus la punct. Ce mult mi-aş dori să pot să mă întorc în trecut. Să pun viaţa pe pauză. Să văd totul de departe. Să îndrept tot ce trebuie îndreptat. Mare păcat…”
“Cum am scris X(y)? Nici eu nu mai țin prea bine minte. Eram în Anglia? Da. Mă plimbam printr-o cameră goală de cămin? Parcă. Mă uitam la o scrumieră plină de țigări care era pe birou? Mă împiedicam de o sticlă de vin care era aruncată pe jos? Da. Aveam un laptop vechi care stătea pe un pat nefăcut de zile întregi? Era târziu? 3:00-4:00 dimineața? Eram supărat? Eram departe de ea? Simțeam că relația nu mai merge? Da. Da. Da. Da. Da. Da. Mai aveam cu cine să vorbesc la ora aia? Nu cred. Dar… eu…simțeam că am multe de spus. Cine să mă asculte?
Așa a început totul. Cuvinte scrise în Word la întâmplare, ideei aleatorii aruncate pe foi albe, rânduri împrăștiate pe sticky notes, schițe de personaje pe blocuri de desen, scris, nopți nedormite, editat, mult scris, alte nopți nedormite, facultate, scris, obsesii, scris, neîncredere, abandon, revenire, scris, oameni, scris, viață și iar scris. 3 ani…
X(y) a ajuns acum la final. E prima mea tentativă de…scris și m-am gândit să o împărtășesc cu voi. Poate o să vă placă. Poate că nu o să vă placă. Cine știe? Eu nu regret niciun moment din acești 3 ani. Cred că scrisul m-a ajutat să devin un om mai… cugetat și îl recomand mai departe. Toți avem povești și lucruri de spus. Trebuie doar să găsim oameni care să le asculte.
Poate am să mai scriu… poate nu.”
(Alex Pițigoi)